Comunicat de presă - Finalizarea PFED
Martie 2012
COMUNICAT DE PRESĂ
A fost finalizată activitatea de formare a cadrelor didactice care asigură implementarea programelor de studiu oferite în cadrul proiectului „Formarea profesională a cadrelor didactice din învăţământul preuniversitar pentru noi oportunităţi de dezvoltare în carieră”.
Activitatea de formare a avut ca obiectiv principal dezvoltarea de competenţe specifice proiectării şi implementării programelor de formare în tehnologia educaţiei la distanţă (ED) şi s-a adresat cadrelor didactice din învăţământul superior.
Raportat la obiectivul general al proiectului, acela de a crea oportunităţi de dezvoltare profesională pentru cadrele didactice din învăţământul preuniversitar, prin participarea acestora la programe de formare de nivel postuniversitar de calitate, adaptate tehnologiei educaţiei la distanta, obiectivele operaţionale stabilite au vizat:
- dezvoltarea si implementarea unui program de formare in vederea dezvoltării de competente specifice proiectarii si implementarii programelor de formare prin invatamant la distanta
- formarea si certificarea a 100 de cadre didactice din invatamantul universitar, din care 80% cu gradul didactic de asistent sau lector, care astfel isi cresc expertiza specifica.
În corelaţie cu aceste obiective operaţionale, activitatea de formare menţionată presupune:
- dezvoltarea curriculum-ului şi a materialelor de studiu, precum şi livrarea acestora pentru 105 cursanţi, din care 87 cu gradul didactic de lector sau asistent;
- activităţi de formare organizate la nivelul universităţilor partenere şi desfăşurarea în specificul educaţiei la distanţă a două serii de sesiuni de formare pentru cei 105 cursanţi, cadre didactice universitare.
Cu ajutorul platformei eLearning, cursanţii au avut la dispoziţie materialele de studiu în format ED si au avut posibilitatea de a trimite pentru feedback testele de autoevaluare, precum si intrebarile/neclaritatile aparute pe parcursul studierii tematicii specifice.
Prima serie de cursanţi din cadrul sesiunilor de formare a cadrelor didactice care asigură implementarea programelor de studiu a participat la programul de pregătire, organizat în specificul educaţiei la distanţă, în perioada martie – mai 2011. Această primă serie de cursanți a inclus un număr de 35 de cadre didactice din partea tuturor universităţilor partenere în proiect, iar restul de cadre didactice-cursanţi (până la 105) au fost incluşi în cea de-a doua sesiune de formare, desfăşurată în perioada 1 iunie – 30 septembrie 2011.
În cadrul celor două sesiuni de formare, au fost realizate şi întâlnirile directe cu cadrele didactice participante la curs, cele 3 zile de formare față în față fiind un bun prilej de clarificare şi dezbatere a aspectelor tematice cuprinse în cele 5 module ale programului de formare. Coordonatorii şi tutorii celor 5 module de studiu din cadrul programului de formare au susţinut prezentări şi au iniţiat discuţii pentru o mai bună aprofundare a conţinuturilor supuse studiului, au răspuns la întrebările cursanţilor.
Sesiunile de formare au vizat abordarea aspectelor tematice relevante din cadrul celor 5 module de studiu ale programului, după cum urmează:
A. Curs introductiv de educație la distanță
Acest modul, elaborat şi tutoriat de către Prof. Iordan Petrescu, a fost abordat în discuţiile directe cu cursanţii din următoarele perspective, pe baza cărora s-au conturat observaţiile şi dezbaterile:
1. O definiţie a educaţiei la distanţă
2. Diversitatea educaţiei la distanţă
3. Dezavantajele educaţiei la distanţă
4. Pilonii de bază ai educaţiei la distanţă
5. Două categorii de profesori în educaţia la distanţă
B. Facilitarea în ED
Cel de-al doilea modul, elaborat de Conf. Nicoleta Liţoiu şi tutoriat în colaborare cu Conf. Gabriela Oproiu, a vizat ca puncte de reper următoarele concepte, pe baza cărora s-au structurat şi dezbaterile ulterioare:
1. Conceptul de FACILITARE. Facilitarea şi educaţia la distanţă
2. Facilitarea învăţării. Comunicarea şi interacţiunea
3. Comunicarea face-to-face vs. Comunicarea la distanţă
4. Oferirea feedbackului
5. Recomandări de bază pentru oferirea feedbackului
6. Competenţele specifice ale facilitatorului
7. Rolul tutorelui. Relaţia cursantului cu tutorele
8. Relaţia cursantului cu conţinutul propus – materialele utilizate şi resursele
9. Relaţia cursantului cu ceilalţi membri ai grupului
C. Elaborarea resurselor de studiu în tehnologia ED
Cel de al treilea modul prezentat, elaborat şi tutoriat de Prof. Iordan Petrescu, a pus accent pe următoarele aspecte relevante:
1. Principalele caracteristici ale instruirii prin tehnologia Educaţiei la Distanţă
2. Diferenţe între resursele de studiu pentru ED de alte materiale educaţionale
3. Instrumente de învăţare înglobate în materialele de studiu ED
4. Principalele abordări în proiectarea materialelor de studiu pentru educaţia la distanţă
5. Structura unei unităţi de studiu. De ce materialele de studiu trebuie să conţină activităţi sau sarcini de lucru?
6. Prevederile standardelor ARACIS cu privire la materialele de studiu şi asigurarea suportului studenţilor în tehnologia ED
7. Procesul de instruire în specificul ED
8. Când şi cum să utilizăm paginile WEB în procesul de instruire?
9. Avantajele prezentării cursurilor pe pagini WEB. Care este structura unui curs ED distribuit pe pagini WEB?
D. Managementul implementării programelor de formare prin ED
Cel de al patrulea modul, elaborat de Prof. Iordan Petrescu, a fost prezentat în cadrul sesiunii de formare de Prof. Mircea Neagoe, tutore al modulului, şi a atins următoarele puncte de discuţie:
Capitolul 1 - Structuri instituţionale, administrative şi manageriale
1.1. Departamente ID: misiune şi obiective
1.2. Centrele de studiu ID
1.3. Conducere şi administraţie
1.4. Colaborări
Deficienţe privind managementul ID
Capitolul 2 - Baza materială. Patrimoniu, dotare, resurse financiare
2.1 Spaţii şi dotări pentru activităţi educaţionale
2.2 Resurse financiare
2.3 Taxe şi rambursări
Deficienţe privind managementul resurselor
Capitolul 3 - Conţinutul programelor de studiu
3.1 Admiterea studenţilor
3.2 Structura şi prezentarea programelor de studiu
3.3 Organizarea procesului de instruire în Educaţia la Distanţă
3.4 Relevanţa proceselor de instruire şi evaluare în Educaţia la Distanţă
3.5 Principii de proiectare a serviciilor de îndrumare şi suport a cursanţilor în Educaţia la Distanţă
Capitolul 4 - Managementul şi asigurarea calităţii
4.1 Iniţierea, monitorizarea şi revizuirea periodică a programelor de studiu
4.2 Calitatea personalului didactic
4.3 Informaţia publică
4.4 Platforme eLearning
E. Tehnologii și instrumente pentru e-learning
Ultimul modul de studiu a fost elaborat de către Prof. Iordan Petrescu, Prof. Aurel Vlaicu şi Prof. Claudio Dondi, prezentarea în cadrul sesiunii de formare fiind realizată de către Prof. Aurel Vlaicu. Discuţiile purtate s-au structurat în jurul următoarelor aspecte tematice:
1. Introducere în e-learning
2. Arhitectura sistemelor e-learning
3. Aplicaţii software pentru e-learning
4. Instrumente folosite în platformele e-learning
5. Sisteme integrate de management în e-learning
6. Platforme e-learning profesionale
F. Noi cerințe pentru calificarea profesorilor în era nativilor digitali
Ultima prezentare din cadrul întălnirilor directe a fost realizată de către Prof. Claudio Dondi, consultant al proiectului din partea partenerului EFQUEL, şi s-a concentrat asupra următoarelor puncte de discuţie, subsumate unei teme generoase şi de actualitate, aceea a formării profesorilor în „era nativilor digitali”:
1. A historic perspective on distance education
2. In the nineties: ODL and eLearning
3. Is eLearning in crisis?
4. The concept of eLearning
5. eLearning Territories
6. Recommendations for robust and sustainable provision of large scale eLearning
7. The place for eLearning
8. What changes for teachers?
9. New tasks for teachers
Toate temele prezentate în cadrul modulelor de studiu, precum şi prezentarea corelată a Prof. Claudio Dondi, au fost primite cu interes de către cursanți, care au contribuit cu un feedback eficient şi operativ la clarificarea aspectelor susceptibile de dezbateri. Aceste discuţii sunt o reflectare a discuţiilor purtate pe platforma elearning în urma parcurgerii progresive a modulelor de studiu. Interacţiunea cursanţilor în timpul discuţiilor pe aspectele tematice de conţinut din sesiunile de formare a fost de natură să întărească tutorilor convingerea că toate conţinuturile abordate au contribuit la o mai bună înţelegere şi aplicare a conceptului de educaţie la distanţă, din perspectiva implementării sale în programele de studiu universitare.
Sesiunile de formare față în față au oferit un cadru de discuţii şi dezbateri de-a lungul a trei zile, cu participarea unei echipe de formatori, în majoritatea lor autori ai modulelor de studiu, dar şi tutori în cadrul programului de formare în specificul educaţiei la distanţă.
Aspectele tematice supuse discuţiei au oferit informaţii suplimentare şi clarificatoare, atât din perspectiva conţinutului, dar şi de ordin administrativ, în ceea ce priveşte termenele de predare a lucrărilor de verificare, postarea rezultatelor etc.
Cursanţii au avut astfel ocazia să interacţioneze şi în mod direct, nu numai în spaţiul virtual, constituind astfel o comunitate în dezvoltare a tutorilor pentru actualele, dar şi viitoarele programe de studiu universitare, organizate în specificul educaţiei la distanţă.
Problemele dezbătute în cadrul sesiunilor de lucru au sporit spiritul de coeziune al cadrelor didactice universitare cu competenţe specifice în proiectarea şi implementarea programelor de studiu la distanţă, prin identificarea şi confruntarea cu situaţii similare în universitaţi diferite, dar partenere în cadrul proiectului, şi care aspiră la găsirea unor soluţii viabile, aplicabile într-un cadru comun unitar.
Sesiunile de formare oferite cadrelor didactice universitare – tutori în cadrul programului postuniversitar de conversie profesională - și-au atins obiectivele vizate inițial, 101 cursanți dobândind noi competențe în ceea ce privește proiectarea și implementarea programelor de formare în tehnologia educaţiei la distanţă.
Echipa proiectului
„Formarea profesională a cadrelor didactice
din învăţământul preuniversitar
pentru noi oportunităţi de dezvoltare în carieră”