Acest site este cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013
Limba
ro eng

Comunicate de presă
« Înapoi

Comunicat de presă - Activităţi şi rezultate anul I de studii

București, decembrie 2011
 
 
COMUNICAT DE PRESĂ
 
S-a încheiat primul an de studii în cadrul proiectului „Formarea profesională a cadrelor didactice din învățământul preuniversitar pentru noi oportunități de dezvoltare în carieră”! Iată care sunt rezultatele și activităţile desfăşurate la Universitatea „POLITEHNICA” din Bucureşti, partener național în cadrul proiectului.
 
Universitatea „POLITEHNICA” din București oferă, în cadrul proiectului, două specializări, anume Chimie și Psihopedagogie.
 

Cei 25 de cursanți admiși la specializarea Chimie au studiat, în semestrul I, următoarele discipline :
  • Fundamente de matematică și fizică în studiul chimiei
  • Chimie generală și anorganică
  • Chimie experimentală. Analiză.
  • Didactica ariei curriculare. Matematică, Științele Naturii și Tehnologii

 
În semestrul II, ei au studiat următoarele discipline :
  • Chimie analitică
  • Chimie organică
  • Didactica chimiei
  • Chimie experimentală
 
În ceea ce privește specializarea Chimie, manualele au fost sintetice, centrate pe conceptele de bază ale disciplinelor predate, cu numeroase teme de reflecţie, teste de autoevaluare şi teme de verificare relevante.
 
Activităţile tutoriale s-au desfăşurat sub formă de întâlniri faţă-în-faţă sau pe platformă, ocazie prin care s-a realizat trecerea rapidă în revistă a materiei parcurse până în acel moment (conform calendarului orientativ de pregătire individuală), rezolvarea exerciţiilor şi problemelor din temele de casă, transmiterea de cunoştinţe, reluări de explicaţii în caz de neînţelegere, dezbateri, activităţi interactive şi clarificări conceptuale.
 
Cursanţii au folosit forumul pentru a adresa întrebări tutorilor sau coordonatorilor de discipline, legate atât de probleme de interes general, cât şi specific. Aceştia au avut ca suport de curs manualul, disponibil atât în format electronic cât şi tipărit, precum şi suportul teoretic de la activităţile de tutoriat. Printre resursele utilizate, amintim sălile dotate cu calculatoare, videoproiectoare şi acces la internet.
 
Activităţile asistate s-au desfăşurat conform datelor specificate în calendarul disciplinei, iar conţinutul acestora a fost de asemenea cel menţionat în cadrul acestuia. Activitatea s-a desfăşurat în laboratorul de sinteză al catedrei de chimie organică, dotat cu sticlăria şi aparatura necesară lucrărilor.
 
Cursanţii au fost organizaţi în grupe mici, fiecăruia fiindu-i repartizată o trusă de laborator, aceştia având posibilitatea de a monta/demonta instalaţiile şi de a efectua operaţiile de laborator studiate.
 
Lucrările practice efectuate au fost selectate din manualul aferent disciplinei, într-o ordine logică ce a permis instruirea graduală şi, în final, aprofundarea tehnicilor de lucru specifice chimiei organice.
 
Activităţile asistate au avut ca scop principal prezentarea metodelor instrumentale de determinare a structurii compuşilor organici (IR, UV, RMN) şi a principalelor metode de lucru în laboratorul de chimie organică (distilare, refluxare, extracţie, filtrare, antrenare cu vapori, recristalizare), atât ca operaţii fundamentale cât şi ca ilustrare a aplicabilităţii lor în efectuarea sintezelor organice.
 
La sfârşitul fiecărei întâlniri, cursanţii au avut sarcina de a realiza rapoarte de lucru (referate de laborator), cu scopul indicării gradului de realizare al obiectivelor specifice.
 
Încă de la începutul desfăşurării cursurilor, cu ocazia primei întâlniri faţă-în-faţă, a fost transmisă cursanţilor disponibilitatea, atât a coordonatorilor de disciplină cât şi a tutorilor, de a avea un dialog permanent cu aceştia pentru susţinerea eforturilor în rezolvarea sarcinilor de lucru şi în vederea lămuririi unor aspecte cu grad de dificultate mai mare din conţinutul ştiinţific al disciplinelor.   De asemenea, a fost încurajată comunicarea pe platformă între cursanți.
 
În etapa de elaborare a temelor prevăzute în manuale, cursanţilor Ie-au fost oferite consultanţă şi suport. Totodată, cursanţilor li s-a oferit feed-back permanent în elaborarea materialelor, aceştia având posibilitatea de a-şi îmbunătăţi lucrările în urma discuţiilor avute, atât pe forum cât şi prin căsuţa de dialog.
 
Manualele de studiu au avut o structură adecvată scopului urmărit, conţinând noţiunile fundamentale ale disciplinelor. Multe noţiuni au fost explicate sub forma unor situaţii practice/probleme cu caracter aplicativ, ceea ce a facilitat şi mai mult procesul de învăţare.S-a reuşit prezentarea, într-un număr optim de pagini şi cu multă claritate, a unor materiale extrem de bogate cuprinzând şi unele noţiuni aride şi de obicei greu de înţeles.
 
Testele de evaluare/autoevaluare au fost atrăgătoare şi bine alese, în concordanţă cu aspectele teoretice descrise şi cu obiectivele urmărite, constituind în acelaşi timp un instrument de fixare a noţiunilor predate, precum şi de evaluare a înţelegerii acestora de către cursanţi.
 
Întâlnirile faţă în faţă au fost utile, deoarece au fost astfel rezolvate multe situaţii problemă şi au fost aduse o serie de clarificări conceptuale. Cursanţii au participat la dezbateri, au formulat întrebări şi au dat răspunsuri. Totodată, au fost acordate lămuriri suplimentare, s-au detaliat o serie de noţiuni şi s-au explicat termenii insuficient înţeleşi. Cursanţii s-au dovedit a fi receptivi, implicându-se activ în activităţile faţă-în-faţă, aceştia participând atât la evidenţierea problemelor puse în discuţie cât şi în rezolvarea lor.
 
Strategiile didactice s-au bazat pe metoda dezbaterii, rezolvării unor situaţii problemă, brainstorming şi studii de caz.
 
 
 

Informaţii

Comunicat de presă - Conferinţa de încheiere a proiectului „Formarea profesională a cadrelor didactice din învăţământul preuniversitar pentru noi oportunităţi de dezvoltare în carieră"

Vineri, 23 noiembrie 2012, se desfăşoară, la Hotel Ibis – Palatul Parlamentului, conferinţa de încheiere a proiectului „Formarea profesională a cadrelor didactice din învăţământul preuniversitar pentru noi oportunităţi de dezvoltare în carieră”


Cerere de ofertă - servicii de organizare a conferinţei naţionale pentru diseminarea exemplelor de bună practică şi a experienţei acumulate în cadrul proiectului

Cerere de ofertă - servicii de organizare a conferinţei naţionale pentru diseminarea exemplelor de bună practică şi a experienţei acumulate în cadrul proiectului.


Răspuns la solicitările de clarificări

Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului - Unitatea de Management al Proiectelor cu Finanţare Externă (MECTS-UMPFE) a primit solicitări de clarificări cu privire la solicitarea de ofertă de preţ pentru achiziţia de servicii de organizare a conferinţei naţionale pentru diseminarea exemplelor de bună practică şi a experienţei acumulate în cadrul proiectului.


Cerere de ofertă - servicii hoteliere şi de restaurant

Cerere de ofertă - servicii de organizare a conferinţei naţionale pentru diseminarea exemplelor de bună practică şi a experienţei acumulate în cadrul proiectului.


Cerere de ofertă - achiziţie de mobilier

Cerere de ofertă pentru achiziţia de mobilier.


Resurse