Acest site este cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013
Limba
ro eng

Comunicate de presă
« Înapoi

Comunicat de presă - Deschiderea anului II de studii

 

București, noiembrie 2011
 
 
COMUNICAT DE PRESĂ
 
Cei 1.000 de cursanți
- cadre didactice selectate
în cadrul proiectului de conversie profesională
„Formarea profesională a cadrelor didactice
din învăţământul preuniversitar
pentru noi oportunităţi de dezvoltare în carieră” -
au participat,
fiecare la universitatea unde a fost admis,
la ceremonia oficială de deschidere
a celui de-al doilea an universitar de studii.
 
 
De la universitate la universitate, participanţii la eveniment au fost :
  •                  membrii echipei de management şi de implementare a proiectului
  •                 rectori sau membrii ai Rectoratului
  •                 decani
  •                tutori şi coordonatori de disciplină
  •               cursanţi
  •                 reprezentanţi ai Inspectoratelor Şcolare Judeţene
  •                reprezentanţi ai Caselor Corpului Didactic 
 
Ceremoniile de deschidere au început cu adresarea urărilor de bun venit. Mai apoi, au fost prezentate, pentru fiecare universitate în parte, rezultatele generale ale primului an universitar de studii din cadrul proiectului și au fost reamintite celor prezenți oportunităţile de care beneficiază cursanţii după absolvirea specializării alese.
 
Astfel, reamintim că promovarea examenului de absolvire a programelor de conversie profesională oferite în cadrul proiectului conferă dreptul la obţinerea unei diplome de conversie profesională la nivel postuniversitar şi dreptul de a profesa în noua specializare dobândită.
 
Au fost mai apoi prezentate planurile de învăţământ, calendarul de discipline, activităţile didactice pentru anul II de studii. Au fost reamintite informațiile necesare unei utilizări cât mai eficiente a platformei de educaţie la distanţă. Totodată, le-au fost furnizate cursanților datele importante de contact necesare unei comunicări eficiente cursanți-cadre didactice-universitate (evident, pe fiecare disciplină și pe fiecare universitate în parte) și le-au fost menționate din nou serviciile de suport oferite în cadrul proiectului.
 
Totodată, au fost prezentate echipele de coordonare şi cadrele didactice din primul semestru al anului II de studii.
 
În cadrul ceremoniilor de deschidere, a fost organizată o sesiune de întrebări şi răspunsuri, astfel încât cursanţii să poată avea acces direct la informaţia legată de programele de formare propriu-zise sau la orice alte detalii legate de probleme organizatorice.
 
Și pentru că, în cadrul proiectului, modalitatea de învățare-predare pune accentul, cu preponderență, pe educația la distanță, acum, la început de an de studiu, prezentăm cum este aceasta implementată în cadrul proiectului.
 
Implementarea activităţilor de educaţie şi instruire aferente tehnologiei Educaţiei la Distanţă (ED) are la bază o convertire a activităţilor didactice convenţionale în activităţi specifice ED.
 
Prin această convertire, în cadrul fiecărei discipline se cuantifică următoarele tipuri de activităţi didactice:
 
a)     Studiu individual
 
În educaţia la distanţă, predarea cunoştinţelor şi învăţarea se face prin intermediul unor materiale de studiu proiectate special pentru această formă de educaţie. Spre deosebire de materialele de studiu tradiţionale, care sunt în principal proiectate să suplimenteze prelegerile faţă în faţă, cursurile destinate educaţiei la distanţă trebuie să faciliteze studiul individual, să stimuleze autocontrolul şi să fie motivante pentru studenţi. În cadrul proiectului, materialele de studiu sunt prezentate atât în format tipărit cât şi digital şi sunt postate pe platforma eLearning special concepută în cadrul proiectului.
 
Materialele de studiu sunt astfel proiectate încât să asigure un nivel ridicat de interacţiune cursant – material de studiu, să-l stimuleze să fie activ şi să îşi testeze la intervale bine determinate cunoştinţele şi deprinderile dobândite. Prin intermediul testelor de autoevaluare cu răspunsuri - fie în cadrul cursului, fie prin interacţiune cu tutorele - cursantul are un feedback asupra progresului său în atingerea obiectivelor declarate ale cursului.
 
b)    Activităţi tutoriale şi de evaluare pe parcurs, prin teme de control
 
Educaţia la distanţă nu poate avea loc în afara existenţei unui sistem de servicii tutoriale care să asigure atât suportul permanent al cursanţilor, cât şi evaluarea pe parcurs a progresului acestora.
 
Activităţile tutoriale constau în principal din activităţi de contact permanent şi individualizat cu studenţii la distanţă, prin instrumente de comunicare bidirecţională, anume telefon, e-mail, platformă electronică etc.
 
În cadrul activităţilor tutoriale, studenţii beneficiază de suportul oferit de tutori prin:
·        diverse medii de comunicare bi-direcţională puse la dispoziţia acestora de platforma eLearning: forum, chat, e-mail etc.
·        întâlniri faţă în faţă, prevăzute prin calendarele disciplinelor;
·        solicitări de interacţiune cursant – tutore de tip faţă în faţă, planificate de instituţia de învăţământ, care sunt parte integrantă a procesului de proiectare pedagogică a procesului didactic specific ED.
 
Frecvenţa şi natura interacţiunilor faţă în faţă dintre tutore şi cursant, la fiecare disciplină, sunt bine stabilite şi cunoscute de cursanţi prin calendarele disciplinelor. Acestea, împreună cu planurile de învăţământ, sunt postate pe platforma electronică pentru fiecare disciplină şi grupă de studiu.
 
În cadrul întâlnirilor faţă în faţă, se dezbat subiectele care au generat probleme de înţelegere cursanţilor, se oferă soluţii şi rezolvări ale unor probleme din testele de autoevaluare, se simulează studii de caz, se dezbat subiecte de sinteză a căror tematică a fost în prealabil transmisă cursanţilor, se discută rezultatele lucrărilor de evaluare, modul de elaborare a unor portofolii, etc.
 
Activităţile de evaluare pe parcurs constau în pregătirea, transmiterea, verificarea, notarea şi comentarea individualizată a lucrărilor periodice de control. La proiectarea manualelor în format specific ED, autorii acestora au prevăzut un număr variabil de lucrări de verificare, funcţie de numărul de ore din planurile de învăţământ şi de conţinutul fişei fiecărei discipline. Ca urmare, în unele manuale sunt prevăzute 10 - 14 lucrări de verificare, iar în altele, mai puţine, 3 – 4, care asigură verificarea cunoştinţelor pentru un grup de unităţi de studiu.
 
La proiectarea materialelor de studiu utilizate în tehnologia ED, s-a avut în vedere ca acestea:
·        să consolideze învăţarea activă;
·        să faciliteze studiul individual şi să dezvolte deprinderi şi tehnici de învăţare;
·        să dezvolte şi să asigure suportul de comunicare şi interacţiune în cadrul sistemului tutorial;
·        să ţină seama de diversitatea şi nivelul de pregătire anterioară a studenţilor;
·        ori de câte ori este posibil, să transfere cursantului controlul asupra timpului, locului şi ritmului în care are loc procesul de instruire;
·        să solicite periodic cursanţilor să se autoevalueze şi să le ofere un feedback asupra nivelului lor de pregătire.
 
Astfel, în capitolul de Introducere al fiecărui curs, se furnizează informaţii în legătură cu:
·        locul cursului în cadrul programului de formare;
·        obiectivele disciplinei formulate în termeni de competenţe generale şi specifice;
·        structura cursului;
·        principii de proiectare în tehnologie ED;
·        principii ale învăţării cu accent pe învăţarea activă;
·        resursele complementare care vor fi utilizate de către cursant (alte suporturi existente, CD-uri, casete audio sau video etc.).
 
O atenţie specială este acordată prezentării structurii cursului pe unităţi de studiu, numărului lucrărilor de verificare şi localizării acestora, modului în care vor fi întocmite lucrările de verificare, prezentării resurselor suplimentare la care se face referire în cadrul unităţilor de studiu şi metodelor şi instrumentelor de evaluare.
 
Materialele de studiu cuprind atât teste de autoevaluare cu răspunsuri şi comentarii, care îl ajută pe cursant să îşi urmărească progresul în dobândirea de cunoştinţe şi deprinderi, cât şi, la intervale regulate, lucrări de verificare care vor fi notate de tutori şi care asigură evaluarea pe parcurs.
 
Pentru disciplinele de comunicare orală şi fonetică şi ortografie, din cadrul programelor de formare la limba şi literatură engleză, respectiv franceză, sunt prevăzute materiale auxiliare: manuale şi CD-uri.
 
Platforma electronică special concepută în cadrul proiectului permite accesul structurat al cursanţilor la resursele de studiu, clasă virtuală pentru fiecare disciplină din planul de învăţământ, dotată cu unelte sincrone şi asincrone de comunicaţie bidirecţională individuală sau în grup, informaţii asupra proiectului şi programului de formare la care a fost admis, conţinutul planurilor de învăţământ, calendarul disciplinelor şi situaţia şcolară la fiecare disciplină.
 
Activităţile didactice specifice ED care se desfăşoară pe grupe, sub îndrumarea şi controlul tutorilor, şi care sunt înregistrate pe platforma eLearning, sunt:
a.     activităţi tutoriale la distanţă prin intermediul platformei eLearning, utilizând unelte specifice de tip e-mail, chat, forum, clasă virtuală, etc.
b.     activităţi tutoriale faţă în faţă, programate prin calendarele disciplinelor
c.      lucrări de verificare, în număr de 2 - 3 pentru fiecare disciplină
d.     activităţi de laborator, proiect, lucrări practice, la care prezenţa cursanţilor este obligatorie
e.     evaluarea finală se realizează în sesiuni programate semestrial prin examene, colocvii sau probe practice, desfăşurate obligatoriu în prezenţa coordonatorului de disciplină şi a tutorilor.
 
Serviciile de îndrumare şi suport pentru cursanţi reprezintă o componentă esenţială a tehnologiei ED, ele formând nucleul de bază al activităţii didactice la distanţă. La proiectarea acestora s-au avut în vedere aspecte pedagogice specifice tehnologiei ED, resurse tehnice de implementare pe o platformă eLearning şi un număr minim necesar de resurse umane.
 
În educaţia la distanţă, activitatea didactică a cursanţilor are un caracter flexibil în raport cu locul, timpul şi ritmul de desfăşurare, motiv pentru care serviciile de suport ţin seama de aceste particularităţi şi sunt operaţionale, în formatul 24x7, pe toată perioada anului universitar.
 
 
Cursanţii care urmează unul dintre programele de formare în tehnologia ED au acces la resursele de studiu şi servicii de îndrumare şi suport oferite utilizând medii electronice şi faţă în faţă, şi sunt echivalente cu cele oferite studenţilor la forma de învăţământ zi. Aceste servicii includ:
·        informaţii clare şi actualizate privind serviciile de suport oferite şi modul în care acestea pot fi accesate;
·        acces la servicii de suport administrativ, atât on-line cât şi tradiţional, prin servicii de secretariat;
·        consiliere privind parcurgerea programului de studiu şi selectarea rutelor opţionale;
·        ghid cu toate obligaţiile şi sarcinile didactice ale studenţilor prevăzute la fiecare disciplină din planul de învăţământ. Ghidul cuprinde şi calendarele disciplinelor aferente unui an de studiu;
·        acces la servicii tutoriale pentru fiecare disciplină prevăzută în planul de învăţământ;
·        acces la resursele bibliotecilor tradiţionale sau digitale;
·        oportunităţi oferite studenţilor de a-şi prezenta opiniile asupra modului de desfăşurare a activităţilor de predare, suport şi învăţare la fiecare disciplina parcursă.
 
Instituţiile de învăţământ partenere asigură, în cadrul Departamentelor ED, puncte on-line de informare şi suport permanent al cursanţilor şi asigură coordonarea activităţilor de secretariat specifice ED pe durata întregii perioade de desfăşurare a programelor de formare.
 
Reamintim că proiectul „Formarea profesională a cadrelor didacticedin învăţământul preuniversitarpentru noi oportunităţi de dezvoltare în carierăeste implementat la nivel naţional, obiectivul general fiind acela de a crea oportunităţi de dezvoltare profesională pentru 1.000 de cadre didactice din învăţământul preuniversitar, prin participarea acestora la programe de formare de conversie de nivel postuniversitar de calitate, adaptate tehnologiei educaţiei la distantă (ED).

 

Informaţii

Comunicat de presă - Conferinţa de încheiere a proiectului „Formarea profesională a cadrelor didactice din învăţământul preuniversitar pentru noi oportunităţi de dezvoltare în carieră"

Vineri, 23 noiembrie 2012, se desfăşoară, la Hotel Ibis – Palatul Parlamentului, conferinţa de încheiere a proiectului „Formarea profesională a cadrelor didactice din învăţământul preuniversitar pentru noi oportunităţi de dezvoltare în carieră”


Cerere de ofertă - servicii de organizare a conferinţei naţionale pentru diseminarea exemplelor de bună practică şi a experienţei acumulate în cadrul proiectului

Cerere de ofertă - servicii de organizare a conferinţei naţionale pentru diseminarea exemplelor de bună practică şi a experienţei acumulate în cadrul proiectului.


Răspuns la solicitările de clarificări

Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului - Unitatea de Management al Proiectelor cu Finanţare Externă (MECTS-UMPFE) a primit solicitări de clarificări cu privire la solicitarea de ofertă de preţ pentru achiziţia de servicii de organizare a conferinţei naţionale pentru diseminarea exemplelor de bună practică şi a experienţei acumulate în cadrul proiectului.


Cerere de ofertă - servicii hoteliere şi de restaurant

Cerere de ofertă - servicii de organizare a conferinţei naţionale pentru diseminarea exemplelor de bună practică şi a experienţei acumulate în cadrul proiectului.


Cerere de ofertă - achiziţie de mobilier

Cerere de ofertă pentru achiziţia de mobilier.


Resurse