Comunicate de presă
Comunicat de presă - Conferinţa de încheiere a proiectului „Formarea profesională a cadrelor didactice din învăţământul preuniversitar pentru noi oportunităţi de dezvoltare în carieră"Vineri, 23 noiembrie 2012, se desfăşoară, la Hotel Ibis – Palatul Parlamentului, conferinţa de încheiere a proiectului „Formarea profesională a cadrelor didactice din învăţământul preuniversitar pentru noi oportunităţi de dezvoltare în carieră” Comunicat de presă - Finalizarea PFEDA fost finalizată activitatea de formare a cadrelor didactice care asigură implementarea programelor de studiu oferite în cadrul proiectului „Formarea profesională a cadrelor didactice din învăţământul preuniversitar pentru noi oportunităţi de dezvoltare în carieră”. Activitatea de formare a avut ca obiectiv principal dezvoltarea de competenţe specifice proiectării şi implementării programelor de formare în tehnologia educaţiei la distanţă (ED) şi s-a adresat cadrelor didactice din învăţământul superior. Comunicat de presă - Încheierea activităţii de evaluare şi monitorizare pentru anul I de studiiS-a încheiat activitatea de evaluare şi monitorizare a modului de implementare, de către cele 6 universităţi partenere, a programelor de formare prin educaţie la distanţă oferite în cadrul proiectului „Formarea profesională a cadrelor didactice din învăţământul preuniversitar pentru noi oportunităţi de dezvoltare în carieră”, pentru anul I de studii. Comunicat de presă - Activităţi şi rezultate anul I de studii Psihopedagogie UPBS-a încheiat primul an de studii în cadrul proiectului „Formarea profesională a cadrelor didactice din învățământul preuniversitar pentru noi oportunități de dezvoltare în carieră”! Iată care sunt rezultatele și activităţile desfăşurate la Universitatea „POLITEHNICA” din Bucureşti, partener național în cadrul proiectului, la Specializarea Psihopedagogie. Comunicat de presă - Activităţi şi rezultate anul I de studiiS-a încheiat primul an de studii în cadrul proiectului „Formarea profesională a cadrelor didactice din învățământul preuniversitar pentru noi oportunități de dezvoltare în carieră”! Iată care sunt rezultatele și activităţile desfăşurate la Universitatea „POLITEHNICA” din Bucureşti, partener național în cadrul proiectului. Comunicat de presă - Deschiderea anului II de studiiCei 1.000 de cursanți - cadre didactice selectate în cadrul proiectului de conversie profesională „Formarea profesională a cadrelor didactice din învăţământul preuniversitar pentru noi oportunităţi de dezvoltare în carieră” - au participat, fiecare la universitatea unde a fost admis, la ceremonia oficială de deschidere a celui de-al doilea an universitar de studii. Comunicat de presă - Incheierea celei de-a doua sesiuni de formareS-a încheiat cea de-a doua sesiune de instruire “față în față” a cadrelor didactice implicate în formare din cadrul proiectului “Formarea profesională a cadrelor didactice din învăţământul preuniversitar pentru noi oportunităţi de dezvoltare în carieră”. Comunicat de presă - conferinţa de lansare a proiectuluiVineri, 28 mai 2010, se desfăşoară, la Sinaia, Complexul Hotelier Sinaia, conferinţa de lansare a proiectului „Formarea profesională a cadrelor didactice din învăţământul preuniversitar pentru noi oportunităţi de dezvoltare în carieră”. Comunicat de presă stabilire criterii de admitereAu fost stabilite criteriile de admitere, pentru anul universitar 2010-2011, pentru programele de conversie profesională postuniversitară organizate în cadrul proiectului „Formarea profesională a cadrelor didactice din învăţământul preuniversitar pentru noi oportunităţi de dezvoltare în carieră”. Comunicat de presa demarare proiectMinisterul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, prin Unitatea de Management al Proiectelor cu Finanţare Externă (UMPFE), a demarat, la 1 ianuarie 2010, proiectul intitulat „Formarea profesională a cadrelor didactice din învăţământul preuniversitar pentru noi oportunităţi de dezvoltare în carieră” – POSDRU/57/1.3./S/32629, proiect selectat în cadrul Programului Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 (POS DRU) şi cofinanţat din Fondul Social European. Comunicat deschidere an universitar_ConversiiCei din învăţământ care au ales conversia profesională, din nou învăţăcei… Cu toate emoţiile pe care le presupune prima zi de şcoală! Cele 1.000 de cadre didactice selectate în cadrul proiectului de conversie profesională „Formarea profesională a cadrelor didactice din învăţământul preuniversitar pentru noi oportunităţi de dezvoltare în carieră” au participat, fiecare la universitatea unde a fost admis, la ceremonia oficială de deschidere a anului universitar. Comunicat de presă - toate cele 1000 de locuri au fost ocupateCu peste 3.000 de cadre didactice iniţial înscrise, toate cele 1.000 de locuri oferite pentru programe de formare de conversie profesională în cadrul proiectului „Formarea profesională a cadrelor didactice din învăţământul preuniversitar pentru noi oportunităţi de dezvoltare în carieră” au fost ocupate. Comunicat Conferinta inchidereVineri, 23 noiembrie 2012, se desfăşoară, la Hotel Ibis – Palatul Parlamentului, conferinţa de încheiere a proiectului „Formarea profesională a cadrelor didactice din învăţământul preuniversitar pentru noi oportunităţi de dezvoltare în carieră” |
Informaţii
Comunicat de presă - Conferinţa de încheiere a proiectului „Formarea profesională a cadrelor didactice din învăţământul preuniversitar pentru noi oportunităţi de dezvoltare în carieră"Vineri, 23 noiembrie 2012, se desfăşoară, la Hotel Ibis – Palatul Parlamentului, conferinţa de încheiere a proiectului „Formarea profesională a cadrelor didactice din învăţământul preuniversitar pentru noi oportunităţi de dezvoltare în carieră” Cerere de ofertă - servicii de organizare a conferinţei naţionale pentru diseminarea exemplelor de bună practică şi a experienţei acumulate în cadrul proiectuluiCerere de ofertă - servicii de organizare a conferinţei naţionale pentru diseminarea exemplelor de bună practică şi a experienţei acumulate în cadrul proiectului. Răspuns la solicitările de clarificăriMinisterul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului - Unitatea de Management al Proiectelor cu Finanţare Externă (MECTS-UMPFE) a primit solicitări de clarificări cu privire la solicitarea de ofertă de preţ pentru achiziţia de servicii de organizare a conferinţei naţionale pentru diseminarea exemplelor de bună practică şi a experienţei acumulate în cadrul proiectului. Cerere de ofertă - servicii hoteliere şi de restaurantCerere de ofertă - servicii de organizare a conferinţei naţionale pentru diseminarea exemplelor de bună practică şi a experienţei acumulate în cadrul proiectului. Cerere de ofertă - achiziţie de mobilierCerere de ofertă pentru achiziţia de mobilier. |